Tenis· 2 min citire

Reacția Simonei Halep după prima victorie după doi ani de zile: ”Nu știi ce urmează”

Simona Halep

Simona Halep

Scris de Popescu Mihai Publicat: 2 oct. 2024, 17:36

Simona Halep (33 de ani, 1.130 WTA) a învins-o pe Arina Rodionova (34 de ani, 114 WTA), scor 6-2, 4-6, 6-4, în primul tur al turneului de la Hong Kong.

Simona a declarat că s-a bucurat de faptul că organizatorii i-au oferit un wild-card.

De asemenea, sportiva a precizat că meciul cu Arina Rodionova a fost unul dificil, însă a reușit să își găsească motivația necesară pentru a învinge.

"Mulțumesc că ați venit! Mereu am fost bine primită de fani și a fost o plăcere să mă întorc și să joc aici primul meci. E prima victorie după doi ani și mă simt foarte bine, deși sunt foarte obosită.

A fost frumos să primesc un wild-card de la organizatori și m-am bucurat. Mereu am profitat de oportunitățile care mi s-au ivit și am dat totul. De-aceea am luptat și am fost în stare să câștig azi (n.r. miercuri, 2 octombrie).

Am simțit o mică presiune după primul set. Mi-a scăzut nivelul, în timp ce ea a jucat tot mai bine. Mi-a dat câteva bătăi de cap. Acum vreau doar să mă recuperez, să fiu capabilă să joc mâine (n.r. joi, 3 octombrie) iar.

După ce lipsești atâta timp din circuit e greu. Nu știi ce urmează a doua zi, așa că încerc să am grijă de corpul meu și să revin mâine să joc în fața fanilor.

Să joc îmi ia toată energia, dar mi-ar plăcea să ies să mă plimb. Sunt mulți oameni și e o energie deosebită. Sper să o iau și să o aduc pe teren”, a declarat Simona Halep la finalul meciului, potrivit eurosport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News