România va avea nu mai puțin de 6 reprezentante pe tabloul principal al ediției din acest an a turneului de la Roland Garros.
Dacă Simona Halep nu va putea participa la acest turneu, ultima jucătoare care a ajuns pe tabloul principal de la Roland Garros este Irina Bara.
Irina Bara a trecut în ultimul tur al calificărilor de către Magdalena Frech, în două seturi, scor 7-5, 6-2, la capătul unei partide care a durat două ore și șapte minute.
La turneul de la Paris vor mai lua parte încă cinci jucătoare, care au fost acceptate direct pe tabloul principal: Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Irina Begu, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu.
Camelia-Irina Begu. Foto: Profimedia
Românecele nu vor avea parte de cele mai ușoare meciuri la Roland Garros. Irina Begu va juca contra Serenei Williams, iar câștigătoare acestui duel va da peste învingătoarea meciului dintre Mihaela Buzărnescu și Arantxa Rus.
Patricia Țig va juca conta lui Naomi Osaka, iar învingătoare va disputa următorul meci împotriva Anei Bogdan sau a unei jucătoare venite din calificări.
Sorana Cîrstea va juca în primul tur contra favoritei numărul 19, Johanna Konta.