Serena Williams a fost distinsă cu Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport pentru cariera sa extraordinară în tenis, au anunțat miercuri organizatorii, potrivit AP.
Fosta jucătoare americană în vârstă de 43 de ani a câștigat 73 de titluri în carieră, inclusiv 23 de turnee de Grand Slam. În 2022, ea a declarat că se retrage din tenis pentru a se concentra pe familie și pe afacerile sale.
Premiul Prințesa de Asturia, în valoare de 50.000 de euro (57.000 de dolari), este unul dintre cele opt premii anuale care acoperă diferite domenii, printre care arta, literatura și știința.
Ceremonia de decernare a premiilor, prezidată de prințesa Leonor a Spaniei, are loc în fiecare toamnă în orașul Oviedo, din nordul țării.
Printre câștigătorii anteriori ai premiului pentru sport se numără schioarea Lindsey Vonn, echipa olimpică a refugiaților CIO și echipa de rugby a Noii Zeelande.