Simona Halep se află pentru a 45-a săptămână în fruntea clasamentului mondial WTA. Românca are un avans de peste 2.000 de puncte față de ocupanta poziției secunde, daneza Caroline Wozniacki.
Japoneza Naomi Osaka, campioană la US Open, a înregistrat cel mai spectaculos salt în clasament, de pe locul 19 pe locul 7. Osaka (20 de ani) se află pentru prima dată în Top 10 WTA, fiind totodată cea mai tânără jucătoare dintre primele zece.
Simona Halep (26 de ani) a părăsit Openul Statelor Unite, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, încă din primul tur. Cu toate acestea, sportiva din Constanța are un avans de 2.086 de puncte față de Caroline Wozniacki (28 de ani), care s-a oprit surprinzător în turul secund la Flushing Meadows.
Americanca Sloane Stephens (25 de ani) a coborât de pe locul 3 pe locul 9, după ce nu a reușit să apere trofeul cucerit în 2017 la New York.
Caroline Garcia (24 de ani) din Franța a urcat două poziții în ierarhia WTA, de pe 6 pe 4, aflându-se la cea mai bună clasare din carieră.
În privința româncelor din Top 100 WTA, situația actuală este după cum urmează:
Mihaela Buzărnescu a coborât de pe locul 21 pe 23, cu 2.028 de puncte;
Sorana Cîrstea a coborât de pe locul 51 pe locul 52, cu 1.065 de puncte;
Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 59 pe 53, cu 1.026 de puncte;
Ana Bogdan a urcat de pe locul 83 pe 80, cu 785 de puncte;
Monica Niculescu a coborât de pe locul 62 pe 81, cu 777 de puncte.
Top 10 WTA
1. Simona Halep (România) 8.061 puncte;
2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.975;
3. Angelique Kerber (Germania) 5.425;
4. Caroline Garcia (Franța) 4.725;
5. Petra Kvitova (Cehia) 4.585;
6. Elina Svitolina (Ucraina) 4.555;
7. Naomi Osaka (Japonia) 4.115;
8. Karolina Pliskova (Cehia) 4.105;
9. Sloane Stephens (SUA) 3.912;
10. Jelena Ostapenko (Letonia) 3.787.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News