Tenis· 1 min citire

Sorana Cîrstea: Sigur că sunt puțin tristă, pentru că simțeam că am șanse, dar plec de la turneele americane cu zâmbetul pe față

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea

Scris de Dan Istratie Publicat: 1 apr. 2023, 08:47

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a declarat, vineri seară, că este tristă pentru eliminarea în semifinale la Miami Open, dar se bucură de rezultatele obținute la turnele majore americane.

"Am muncit mult să ajung aici și este minunat că toată munca se reflectă în rezultate bune, iar un sfert de finală la Indian Wells și o semifinală la Miami sunt rezultate excelente. Sigur că sunt puțin tristă, pentru că simțeam că am șanse, dar plec de la turneele americane cu zâmbetul pe față și cu multe lucruri care trebuie îmbunătăție", a declarat Cîrstea.

Sorana Cîrstea, locul 74 WTA, a fost eliminată, vineri, de jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 12 WTA, în semifinalele turneului de categorie WTA 1000 de la Miami. Cîrstea va urca luni pe locul 41 WTA.

Kvitova s-a impus cu scorul de 7-5, 6-4.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News