Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a declarat forfait pentru turneul ATP 500 de la Barcelona, care începe luni, din cauza unei accidentări persistente la brațul drept, informează AFP.
"Chiar dacă a încercat până în ultimul moment, el nu va participa" la turneu, au indicat organizatorii competiției de la Barcelona într-un comunicat. Carlos Alcaraz a câștigat ultimele două ediții ale acestui turneu.
Spaniolul a fost deja nevoit să se retragă de la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo din această săptămână, din cauza "compresiei nervului median în brațul drept".
Este o nouă lovitură pentru Alcaraz, care încă nu poate relua competiția, spre deosebire de compatriotul său Rafael Nadal, ce ar urma să revină pe zgura de la Barcelona pentru primul său meci după mai bine de trei luni.