Tenis· 2 min citire

Tenis. Cum arată grupele la Turneul Campioanelor

Iga Swiatek. Foto: Profimedia

Iga Swiatek. Foto: Profimedia

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 30 oct. 2024, 12:08

Poloneza Iga Swiatek, numărul doi mondial, va evolua în Grupa Portocalie la Turneul Campioanelor de la Riad, competiția de final de sezon din circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), din care vor mai face parte americancele Coco Gauff și Jessica Pegula, precum și cehoaica Barbora Krejcikova, conform tragerii la sorți efectuate marți în capitala Arabiei Saudite, informează AFP.

Swiatek, deținătoarea trofeului, nu a mai disputat niciun meci oficial de la eliminarea sa în sferturile de finală la US Open de către Pegula (2-6, 4-6), la începutul lunii septembrie.

Jucătoarea poloneză nu a participat la turneele asiatice, invocând "probleme personale" și explicând că a dorit să se concentreze asupra Turneului Campioanelor.

În vârstă de 23 de ani, Iga Swiatek a schimbat și antrenorul în această perioadă, renunțând la serviciile compatriotului său Tomasz Wiktorowski, cu care a lucrat în ultimele trei sezoane, angajându-l în locul acestuia pe belgianul Wim Fissette.

În Grupa Violetă, belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial începând din 21 octombrie, le va avea ca adversare pe italianca Jasmine Paolini, kazaha Elena Rîbakina și chinezoaica Zheng Qinwen, campioana olimpică de la Paris.

Turneul Campionatelor, care se va desfășura în premieră anul acesta la Riad, reunește cele mai bune jucătoare ale momentului din tenisul profesionist feminin și va debuta sâmbătă.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinalele programate pe 8 noiembrie, în timp ce finala se va disputa în ziua următoare.

Simplu

Grupa Violetă: Arina Sabalenka (Belarus/N.1), Jasmine Paolini (Italia/N.4), Elena Rîbakina (Kazahstan/N.5), Zheng Qinwen (China/N.7);
Grupa Portocalie: Iga Swiatek (Polonia/N.2), Coco Gauff (SUA/N.3), Jessica Pegula (SUA/N.6), Barbora Krejcikova (Cehia/N.8).

Dublu

Grupa Verde: Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia/N.1), Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Elise Mertens (Belgia/N.3), Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Ellen Perez (Australia/N.6), Katerina Siniakova (Cehia)/Taylor Townsend (SUA/N.8);
Grupa Albă: Gabriela Dabrowski (Canada)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă/N.2), Sara Errani/Jasmine Paolini (Italia/N.4), Caroline Dolehide/Desirae Krawczyk (SUA/N.5), Hao-Ching Chan (Taiwan)/Veronika Kudermetova (Rusia/N.7).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News