Bianca Mei-Roșu a câștigat singura medalie de aur a României la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 de la Sarajevo, duminică, în proba feminină de dublu, alături de germanca Mia Griesel, după 3-1 (4-11, 14-12, 11-8, 11-4) în finala cu perechea ucraineană Anastasia Dimitrenko/Veronika Matiunina.
Bilanțul României a fost de cinci medalii, dintre care una de aur, una de argint și trei de bronz. Argintul a fost obținut de cuplul Eduard Ionescu/Ioana Sîngeorzan, la dubu mixt, iar medaliile de bronz au fost aduse de Andrei Istrate, la simplu masculin, Andrei Istrate și Iulian Chiriță, la dublu masculin, Darius Movileanu și Eduard Ionescu, la dublu masculin.
La simplu masculin, Andrei Istrate a fost învins în semifinale de maghiarul Csaba Andras cu 4-1 (14-12, 9-11, 11-4, 11-6, 11-8).
La Campionatele Europenele Under-21 desfășurate anul trecut la Cluj-Napoca, România a cucerit trei medalii: două de aur, la simplu feminin prin Elena Zaharia și dublu mixt prin Andrei Istrate și Camelia Mitrofan, și una de bronz tot la dublu mixt, prin Darius Movileanu și Elena Zaharia.