Tenis· 2 min citire

Zverev e supărat pentru că nu poate vedea meciul Germaniei

Alexander Zverev

Alexander Zverev

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 19 iun. 2024, 14:19

Tenismanul german Alexander Zverev, un fan al fotbalului, nu este mulțumit de programul zilei de miercuri al turneului pe iarbă de la Halle, care îl va împiedica să vadă cel mai probabil meciul Germania-Ungaria de la EURO 2024, scrie DPA, potrivit News.ro.

Zverev joacă miercuri contra italianului Lorenzo Sonego în al patrulea și ultimul meci de pe terenul central. Partidele de la Halle încep la prânz (13:00, ora României), în timp ce meciul de la Stuttgart are lovitura de începere de la ora 19:00, când tenismanul german va fi cel mai probabil pe teren.

„Evident nu a fost dorința mea, a spus Zverev, finalistul de la Roland Garros, după victoria cu Oscar Otte. Dacă aș fi putut decide, ar fi fost diferit. Să fiu cinstit, nu a fost o decizie inteligentă pentru turneu. Dacă nu aș fi jucat, nu m-aș fi uitat la un meci de tenis, ci la unul de fotbal”.

Organizatorii turneului de la Halle au spus că l-au programat ultimul pe Zverev, pentru a-i da suficient timp de recuperare după meciul de marți care s-a încheiat spre dimineață.

Dar organizatorii fac, în același timp, reclamă turneului EURO 2024, oferind condiții de vizionare pe ecranele din afara arenei, ceea ce îi face pe spectatori să aibă de luat o decizie dificilă.

Germania, care a învins cu 5-1 Scoția în primul meci al Grupei A, poate deveni prima echipă calificată în optimi dacă învinge și Ungaria.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News