Video· 6 min citire

VIDEO | Steaua A PROMOVAT în Liga a 2-a! Roș-albaștrii au învins-o pe CS Afumați și în retur

STEAUA

STEAUA

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 30 mai 2021, 18:38

Steaua a promovat în Liga a 2-a! Jucătorii pregătiți de Daniel Oprița au câștigat meciul disputat în deplasare, scor 2-1, duminică, în manșa secundă a barajului de calificare în Liga a 2-a.

Pentru echipa antrenată de Oprița au marcat Călințaru (3) și Pacionel (90-penalty), în timp ce pentru învinși a înscris Popa (45). În tur, Steaua s-a impus cu 2-0.

În Liga a 2-a au mai promovat Dacia Unirea Brăila, Corona Brașov, Viitorul Șelimbăr și Unirea Dej.

Final de meci

Min. 90. Gol Steaua. Pacionel a marcat pentru 2-1, din penalty. Tot el obținuse lovitura de pedepasă, după ce a fost faultat în careu de Vasile Ștefan.

Min. 78: Gazdele au rămas în inferioritate numerică, după ce Stîngă a primit al doilea cartonaș galben.

Min. 74: Schimbare la Steaua. Răsdan a intrat în locul lui Nsiah.

Min. 67: Oaspeții atacă. Huiban a șutat  din unghi, dar șutul acestuia a fost blocat de Adrian Popa.

Min. 45: Adi Popa a restabilit egalitatea pentru gazde, după ce a profitat de o greșeală comisă de defensiva Stelei. CS AFUMAȚI - STEAUA 1-1

Min. 3: Călințaru a deschis scorul cu un șut la vinclu. CS AFUMAȚI - STEAUA 0-1

https://youtu.be/a4PnP7-BJ9o

Echipele de start:

CS Afumați: Irimiea - Vasile Ștefan, Robicek, Popa, Alexandru - Geană, Stîngă - Avram, Tudorache, Alexe - Dedu
Antrenor: Vasile Neagu

CSA Steaua: Bălbărău - Călințaru, Walace, Beța, Adi Ilie - V. Bărbulescu, M. Mihăescu, Pacionel, Zaharia - Huiban, Nsiah
Antrenor. Daniel Oprița

Update: 16:45

Reporterul și operatorul de la Realitatea Plus au fost agresați de suporterii din galeria Stelei, prezenți în Afumați pentru returul barajului de promovare în Liga a 2-a.

r

Citește și VIDEO | Echipa televiziunii Realitatea Plus, agresată de suporterii Stelei, în Afumați. Jandarmii nu au reacționat

Citește și EXCLUSIV | Reacția Jandarmeriei Române, în urma agresiunii ultrașilor steliști asupra jurnaliștilor Realității Plus

 

Update: 16:00

Mesajele galeriei steliste:

Când joacă Steaua, pădurea trebuie protejată

Când nu vede nimeni, este tăiată-ambalată-exportată! - Banda Ultra

Sute de hectare de pădure dispar anual

Jandarmeria pândește stadionul comunal - Banda Ultra

Steaua București va juca astăzi, de la ora 17:30, meciul retur cu CS Afumați, din barajul pentru promovarea în Liga a 2-a.

UPDATE 15:55: Jandarmeria a încadrat evenimentul drept unul cu un grad foarte ridicat de risc. Pentru acest joc nu mai puțin de 300 de jandarmi au fost delegați. Pe lângă aceștia, la meci va mai asista și o altă parte a Jandarmeriei călare, dar și câini antrenați care se vor afla în preajma pădurii de lângă stadion, potrivit celor de la ProSport.

La stadionul din Afumați vor mai fi prezente două ambulanțe și o mașină de pompieri, iar pe stadion vor putea pătrunde puțin peste 200 de persoane.

steaua

CSA Steaua

După ce a câștigat meciul din tur cu 2-0, Steaua, echipă antrenată de Daniel Oprița, pleacă cu prima șansă la promovare în meicul din deplasare, jucat la Afumați. Golurile victoriei din tur au fost marcate de către Zaharia în minutul 6, iar Chipirliu în minutul 28.

După meciul din tur, Daniel Oprița s-a declarat foarte nemulțumit, deoarece echipa sa nu a înscris și al treilea gol, care îi asigura și mai mult promovarea în Liga a 2-a.

,,Sunt supărat pentru că nu am dat și al treilea gol, stăteam mai liniștiți. Nu s-a jucat calificarea, e un retur foarte greu. Trebuie să fim atenți în continuare, șansele sunt 50-50. Am trăit foarte intens meciul, presiunea e mare, îmi doresc foarte mult această promovare.

oprita csa steaua

S-a văzut și cu FCSB 2, mă așteptam să întoarcă rezultatul, Afumați e echipă experimentată, cu jucători care țin de minge, nu le e frică de joc.

Îmi place aici pentru că sunt lăsat să-mi fac munca, am luat un proiect de la început și acum sunt aprope să-l duc până la capăt, nu am trecut încă linia de sosire. Presiunea e și mai mare cu fanii alături, le mulțumim, acum vreau să-i țin pe jucători cu picioarele pe pământ.'', a declarat Daniel Oprița, la finalul jocului din tur.

Potrivit prevederilor care sunt acum în vigoare în România, suporterii Stelei au primit doar 14 bilete la acest joc. 270 de locuri sunt în total disponibile, cât reprezintă 25% din capacitatea arenei din Afumați. Stelei i-au fost repartizate doar 5% din bilete. De altfel, Jandarmeria Ilfov a dat un comnicat prin care a transmis că la meci pot asista persoane care au domiciliul în Afumați, ceea ce i-a înfuriat pe fanii ,,militarilor''.

STEAUA

Sursa foto- AS 47/Facebook

Cristian Jura, secretar de stat al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a reacționat după ce Jandarmeria Ilfov le-a interzis practic suporterilor Stelei să participe la meci. Acesta spune că dacă acest caz eset unul discriminatoriu, Jandarmeria ar putea risca o amendă cuprinsă între 2.000 și 100.000 de lei.

,,Măsura interzicerii accesului pe criteriul domiciulului pare o măsură disproporționată. Se poate vorbi despre despre discriminare în acest caz, urmărim și noi cu interes dacă Jandarmeria Ilfov va păstra această poziție sau va renunța la aceste măsuri.

Cristian Jura CNCD

Apoi, desigur, vom analiza orice reclamație venită din partea suporterilor care s-ar putea simți discriminați. În cazul de față, o eventuală situație discriminatorie ar viza un grup de persoane, ceea ce înseamnă că avem un cuantum al amenzii între 2.000 și 100.000 de lei.

Este de analizat dacă interdicția este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acelui scop sunt adecvate și necesare. Cum a fost, de exemplu, în perioada carantinei pentru pandemia de coronavirus. În cazul de față, probabil că trebuia amenajat un spațiu pentru fani.

Jandarmeria ar trebui să aibă un ofițer de legătură cu suporterii, conform standardelor europene, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt bine organizați. Ar fi putut lua legătura cu AS47.

Când nu există comunicare din partea autorităților se poate ajunge la violențe. Iar cei de la Jandarmerie ar fi putut rezolva mult mai ușor prin crearea acelui spațiu pentru fani.” a declarat Cristian Jura, pentru Fanatik.

Program și rezultate baraj promovare Liga a 2-a

  • Corona Brașov – Vedița Colonești (în tur 2-1) 1-0 A marcat: N. Roșu (73)

  • Viitorul Șelimbăr – Măgura Cisnădie (2-0) 1-1 Au marcat: Curtean (5), Fl. Stelea (15)

  • SCM Zalău – Unirea Dej (0-0) 1-1 Au marcat: Onicaș (6) / Cătinean (90+6)

  • Dacia Brăila – Oțelul Galați (1-1) returul se joacă azi, 14:30

  • CS Afumați – CSA Steaua (0-2) returul se dispută azi, 17:30

CSASteaua1

Citește și VIDEO | Bătaie generală, după ce Unirea Dej a obținut promovarea în Liga a 2-a

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video