Eliminarea controversată a lui Ronaldo l-a înfurat pe Massimiliano Allegri, antrenorul lui Juventus.
Tehnicianul crede că sistemul VAR l-ar fi ajutat pe Felix Brych să nu-l elimine pe Cristiano, care a văzut direct cartonașul roșu după un conflict cu Murillo.
"Singurul lucru pe care îl pot spune este că sistemul VAR l-ar fi putut ajuta pe arbitru să ia decizia corectă. Să joci 10 contra 11 în Liga Campionilor pentru un astfel de incident este dezamăgitor. Am fost aproape să pierdem meciul și vom fi și privați de Ronaldo în următoarele partide", a spus Allegri.
Eliminarea lui Ronaldo nu i-a oprit, însă, pe torinezi să se impună pe ”Mestalla”, scor 2-0, prin două goluri marcate de la punctul cu var de Miralem Pjanic.