Universitatea Craiova se va întâlni în etapa a 29-a a Ligii 1 cu FCSB, pe Național Arena, într-un meci programat de la ora 20:30.
Înaintea meciului de duminică, FCSB are un avans considerabil față de Craiova, nu mai puțin de 7 puncte fiind distanța dintre elevii lui Toni Petrea și olteni.
Andrei Ivan, atacantul Craiovei, a vorbit înaintea jocului cu echipa de pe primul loc din Liga 1. Acesta este de părere că pentru formația din Bănie play-off-ul începe încă de duminică, la derby-ul cu FCSB.
„Va fi un meci foarte greu cu FCSB, pentru noi, pentru Craiova, play-off-ul începe încă de duminică și trebuie să mergem cu gândul să câștigăm. Nu avem nevoie de motivație suplimentară la aceste meciuri, motivația noastră este să câștigăm campionatul, vrem să câștigăm trofee și de aceea avem nevoie de victorie în fiecare meci. Sunt două meciuri importante, cu FCSB și CFR, dar pentru noi așa vor fi toate până la finalul sezonului, atât în campionat, cât și în Cupa României.
https://www.youtube.com/watch?v=SE10P8HY6Cc
Am fost accidentat timp de 4 luni, am suferit din cauza unei pubalgii, dar acum m-am recuperat, mă simt bine acum și sper să rămân așa, să-mi mențin forma bună. Un gol cu FCSB pentru mine ar însemna foarte mult, ar fi ceva unic. Nimic nu este imposibil, chiar am încredere voi marca golul decisiv.
Nu contează cine joacă alături de mine în atac, Koljic sau altcineva, dau randament cu orice coechipier. Nu mă gândesc însă să marchez eu neapărat, ci să câștige echipa. Joc ca vârf și nu am de multe ori șansa să trag de la distanță, dar nu contează de unde dăm gol, important este să o facem.'', a declarat Andrei Ivan la conferința de presă.
Înaintea meciului din Liga 1, care se va disputa duminică, de la ora , FCSB se află pe primul loc, cu 63 de puncte adunate în 28 de partide, iar Craiova se situează pe poziția a 3-a, cu 56 de puncte.