BLOG | Debut cu victorie pentru România la Campionatul European de handbal

romania-handbal feminin
UPDATE 20:40 Iată programul României la Campionatul European din Franța:
3 decembrie, ora 19:00 România – Germania
5 decembrie, ora 22:00 România – Norvegia
UPDATE 20:37 România se află într-o grupă cu Cehia, Norvegia și Germania. Un loc între primele trei asigură calificarea în grupa principală.

UPDATE 20:35 Eliza Buceschi (9 goluri) și Cristina Neagu (8 goluri) au fost cele mai bune marcatoare pentru România.

UPDATE 20:30 Final de meci! România învinge Cehia cu 31-28.
UPDATE 20:24 Emoții pe final pentru România! Cehoaicele se apropie la două goluri, 26-28.
UPDATE 20:17 România - Cehia 28-24, cu șase minute înainte de final. Eliza Buceschi este surpriza plăcută în această seară! Este cea mai bună marcatoare a 'tricolorelor', cu 8 goluri.
https://twitter.com/EHFEURO/status/1068928920555122688
UPDATE 20:05 Moment dificil pentru 'tricolore', iar Martin Ambros a cerut time-out! Am avut avantaj de 9 goluri, dar cehoaicele au redus din handicap. Este 23-19.
UPDATE 20:01 România - Cehia 23-16, în minutul 40. Cristina Neagu are o eficiență de 88% (a înscris 7 goluri din 8 aruncări).
https://twitter.com/EHFEURO/status/1068926943532208129
UPDATE 19:38 Este pauză în partida România - Cehia. Scorul e 17-11 pentru România.
https://twitter.com/EHFEURO/status/1068923282479411200

UPDATE 19:28 Primul moment dificil pentru România, care evoluează în inferioritate numerică, după ce Aneta Udriștioiu a primit o eliminare de 2 minute.
UPDATE 19:25 România - Cehia 13-9, după 23 de minute de joc. Cristina Neagu a reușit 4 goluri.
UPDATE 19:08 Debut excelent pentru România. Este 6-2, după opt minute. Cristina Neagu este de neoprit!
https://twitter.com/EHFEURO/status/1068915735508922369
UPDATE 19:02 A început meciul România - Cehia! Este 1-1 după două minute. Cristina Neagu a înscris pentru 'tricolore'.
https://twitter.com/EHFEURO/status/1068912775563362304
UPDATE 18:40 Surpriză uriașă în grupa României! Campioana europeană en-titre și marea favorită la câștigarea trofeului în acest an, Norvegia, a fost învinsă de Germania, scor 32-33.
La Brest, Norvegia a condus la pauză cu 16-15. A fost echilibru până aproape de finalul partidei.
UPDATE 18:30 În 2017, Cehia a eliminat România în optimile de finală ale Campionatului Mondial, scor 28-27. "Tricolorele" au condus pe tabelă timp de 57 de minute.
În jumătate de oră, jucătoarele pregătite de către Ambros Martin au șansa revanșei împotriva sportivelor din Cehia.
A început Campionatul European de handbal feminin din Franța, iar România joacă primul meci chiar de Ziua Națională, împotriva Cehiei.
Apoi, echipa noastră va da peste Germania (3 decembrie) și Norvegia (5 decembrie), obiectivul fiind locurile 1-6.
Acum 8 ani, România a luat medalia de bronz la Campionatul European, care se va încheia pe 16 decembrie.

"E meciul de debut. Întodeauna meciul de debut e cel mai greu și cel mai important. Ne dorim foarte mult să obținem o victorie din acest motiv și, bineînțeles, pentru întreaga țară. Se joacă de 1 decembrie și este ziua națională", a spus Cristina Neagu.

Rezultatele de vineri: Serbia – Polonia 33-26 (13-14) și Danemarca – Suedia 30-29 (15-16), în grupa A, respectiv Muntenegru – Slovenia 36-32 (18-12), în grupa B.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























