CS Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe au remizat, scor 0-0, sâmbătă seara, în cadrul primei etapei din play-off-ul Ligii I.
Marinos Ouzounidis a fost nevoit să facă prima schimbare în minutul 6. Baiaram a ieșit accidentat. Gazdele au marcat în minutul 17, prin Tudorie, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
Oaspeții și-au creat prima ocazie de a marca în minutul 29. Nouvier a centrat din lovitură liberă, Pigliacelli a boxat, mingea a ajuns la Fofana, care a șutat dar Bancu a trimis din fața porții.
În prelungirile primei reprize, Craiova a avut un nou gol anulat pe motiv de offside.Mateiu a înscris din pasa lui Marius Constantin, dar se afla în poziție afară din joc în momentul șutului.
Oltenii au continuat să atace și după pauză, dar nu au putut să înscrie, iar partida s-a încheiat cu remiză albă.
CS Universitatea Craiova ocupă locul 3 în clasamentul Ligii I, cu 30 de puncte, în timp ce Sepsi e o poziție mai jos în clasament, cu 24 de puncte.