Deian Sorescu, căpitanul celor de la Dinamo, așteaptă cu nerăbdare momentul în care va debuta pentru prima reprezentativă de fotbal a României.
După ce a avut din punct de vedere personal un sezon foarte bun la Dinamo, Deian Sorescu a fost chemat de Mirel Rădoi la echipa națională a României.
Sursa Foto: FRF.ro
Despre perioada pe care a petrecut-o până acum la Dinamo, fundașul nu se arată foarte încântat, întrucât așteptările sale erau altele când a sosit în Ștefan cel Mare. Despre tricoul naționalei, fotbalistul spuen că pentru el este sfânt.
,,Sezonul de la Dinamo m-a maturizat foarte mult. Credeam că venirea mea la Dinamo va fi un pas mare, va fi un progres sportiv și fizic. M-am maturizat fizic, psihic, e drept, dar mă așteptam să câștig trofee, campionate, cupe și așa mai departe. Mă motivează trecutul pe care l-am avut, e o motivație pentru mine.
Sunt un băiat care nu e mișcat de lucrurile mici. Nu am băgat lucrurile mărunte în seamă, am trecut ușor peste.
https://www.youtube.com/watch?v=3CVk1KRBS5g
Răutatea și dorința mea mi-au adus multe beneficii. Și la națională, e nevoie de multă muncă. Calitatea mea principală e viteza, a doua răutatea în teren. Pe postul meu, trebuie să bagi frica în jucătorii adverși. Mai am nevoie de lucrat tactic, mai ales pe noul post, dar și fizic
Tricoul naționalei e sfânt, nu cred că doar pentru mine. Este o mândrie. Când am primit vestea, 3-4 secunde n-am avut nicio reacție. Tot la fel, când am luat tricoul pe mine, la lot, simt că parcă am luat o armură, o întreagă țară pe mine.'', a declarat Deian Sorescu, pentru FRF TV.