Gary Neville nu își face griji pentru felul în care calendarul competițional ar putea arăta atunci când pandemia de coronavirus va fi limitată. Fostul internațional englez a venit cu o propunere care ar face deliciul fanilor.
Fostul fundaș al lui Manchester United crede că fotbalul ar putea oferi un adevărat festival într-o încercare de a completa campionatele interne și competițiile europene din actualul sezon. Neville a găsit soluția perfectă: un maraton fotbalistic cu meciuri în fiecare zi!
"Ultimul lucru care mă îngrijorează este cum va fi rezolvat calendarul competițional. Dacă jucătorii ar fi nevoiți să joace zi de zi nouă meciuri pentru a termina Premier League ar face-o. Și-ar pune mintea și ar oferi un festival de fotbal. Fotbalul ar putea oferi țării puțină bucurie și speranță când totul se va termina. Iar un festival de fotbal, cu Premier League terminată în două săptămâni, Cupa în patru zile și Champions League într-o săptămână ar fi ceva cu adevărat spectaculos" - a fost propunerea lui Gary Neville.
https://www.instagram.com/p/B99bkaWoxuN/
În Premier League, Liverpool este lider detașat cu nouă etape înainte de finalul sezonului. Cormoranii au un avans de 25 de puncte față de Manchester City și mai au nevoie de numai două victorii pentru a fi matematic campioană după 30 de ani!