Video· 3 min citire

Marinos Ouzounidis, pus la punct cu toate detaliile înaintea partidei cu Chindia: ,,Întâlnim un antrenor emblematic pentru Craiova''

csu craiova

csu craiova

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 25 feb. 2021, 16:01

Universitatea Craiova va juca în etapa a 25-a a Ligii 1 contra Chindiei Târgoviște, echipă pregătită de Emil Săndoi.

Meciul care va avea loc sâmbătă, se va disputa la Buzău, de la ora 20:00, deoarece Chindia are propriul teren în reconstrucție.

craiova chindia

Marinos Ouzounidis, antrenorul Craiovei, a vorbit înaintea jocului cu dâmbovițenii. În cadrul conferinței de presă, tehnicianul grec a surprins pe multă lume, după ce a dovedit faptul că îl cunoaște foarte bine pe Emil Săndoi, un simbol al Universității Craiova.

Citește și EXCLUSIV | Vești bune pentru fanii Craiovei: “Koljic e mai bine”

,,Sunt meciuri cu adversari dificili. Mă aștept să avem o partidă grea, dar trebuie să rămânem concentrați, să dăm sută la sută din potențialul nostru pentru a reuși să facem ceva. Mă îngrijorează condiția terenului, nu știu cum va fi terenul de acolo. Acasă avem un teren foarte bun, jucăm rapid și s-ar putea să ne incomodeze un teren dificil.

Dar, indiferent ce vom găsi acolo, trebuie să ne adaptăm și să facem un meci bun și să câștigăm. Știm că vom întâlni o echipă foarte bine organizată, cu un antrenor foarte bun, care a fost un jucător emblematic al Universității Craiova.

Îl respectăm din acest punct de vedere pentru tot ceea ce a făcut și ce face. Sunt convins că își doresc cu atât mai mult să ne învingă. Noi trebui să rămânem concentrați, să ne gândim doar la meciul de sâmbătă și să dăm totul pe teren pentru a câștiga.

Este important pentru noi să păstrăm nivelul ridicat la toți jucătorii. Cu siguranță când vor reveni și ceilalți jucători accidentați vom fi mai buni, dar în acest moment cei mai importanți sunt jucătorii pe care îi avem la dispoziție, sunt foarte mulțumit de ei.

Consider că suntem într-un moment bun și trebuie să menținem acest ritm. Eu știu că suporterii vor să câștigăm toate meciurile, dar este imposibil pentru o echipă să facă acest lucru.'', a declarat antrenorul grec, la conferința de presă.

Înaintea acestui joc, Universitatea Craiova se află pe locul 3 în Liga 1, cu 47 de puncte acumulate din 24 de jocuri disputate în campionat.

De cealaltă parte, Chundia Târgoviște se află pe locul 9 în Liga 1, cu 29 de puncte adunate din 24 de jocuri disputate în acest sezon.

chindia-craiova

Citește și Elvir Koljic, gata să joace din nou pentru Craiova! Atacantul face deplasarea pentru dubla cu Chindia din campionat și Cupa României

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video