Miodrag Belodedici, fost internațional, se poate mândri cu faptul că este unul dintre puținii care au putut atinge trofeul EURO 2020, turneu ce va fi găzduit în vară și la București.
După ce cupa a fost plimbată prin București, evenimentul de prezentare al trofeului s-a încheiat pe Național Arena, însă cu un eveniment foarte neplăcut. Iresponsabilitatea a făcut ca panourile din spatele trofeului să se prăbușească pe acesta, ca mai apoi toate să cadă pe reporterul Realitatea Plus, Diana Șandru.
https://youtu.be/HhshP60AIkI
Miodrag Belodedici a vorbit despre nefericitul eveniment care a avut loc la Național Arena. Acesta a catalogat prăbușirea trofeului ca pe un lucru nefericit, care se putea întâmpla și la alte ,,case''
,,Se mai întâmplă și lucruri nefericite, nu numai fericite. Ce să facem, asta este, dar s-a refăcut și continuă mai departe spre Budapesta.
Se întâmplă tot felul de lucruri și mai grave. Important este că s-a refăcut, e în stare bună și o să-și ia drumul sănătos spre Budapesta.'', a declarat Miodrag Belodedici, în exclusivitate, pentru Realitatea Sportivă.