CSM CSU Pitești a ratat bronzul în Liga Europei la judo, iar Daniel Natea regretă că nu s-a luat o medalie la București.
"Este mereu o mare provocare să lupți acasă, ai în spate tot publicul care te susține și parcă ai o forță în plus. Este prima oară în istorie când avem aici două competiții majore, practic participă cam toți sportivii de top.
Eu am câștigat ambele lupte de azi, mai întâi cu cehul și apoi cu rusul, de fiecare dată prin ippon. Pentru mine a fost destul de ușor, în schimb pentru colegii de la celelalte categorii un pic mai greu. Sincer, nu știu dacă se aștepta cineva la mai mult de la noi, însă eu îmi doream să ne batem măcar pentru medalia de bronz", a spus Natea.
Sportivul a vorbit și despre marea problemă pe care o are: "Pentru mine, cea mai mare problemă este să am un partener de sparring. În România suntem 2-3 sportivi de calibru, dar nici noi nu ne antrenăm tot timpul împreună. Și atunci trebuie să plec la stagii în străinătate ca să pot să mă antrenez".
Cu gândul la Jocurile Olimpice
Daniel Natea e cu gândul deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo și a vorbit despre marele vis pe care îl are: "Nu pot să spun că vor fi grele, dar nici ușoare calificările pentru Tokyo. Eu am avut și niște probleme medicale, dar acum, din ianuarie, sper să revin cu forțe proaspete.
Dacă totul este OK, atunci mă calific 100%. Eu nu am avut avizul medical, dar luni sper să îl obțin. Pentru mine acum cea mai mare dorință e să merg la Tokyo și să câștig o medalie, pentru că data trecută nu am reușit".
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News