Petrolul Ploiești a câștigat meciul disputat cu Dacia Unirea Brăila, scor 4-0, sâmbătă, în etapa a cincea a Ligii a 2-a.
Prima ocazie a partidei de pe ”Ilie Oană” a avut loc în minutul 13, când Diarra a reluat cu capul peste poată. Oaspeții au replicat două minute mai târziu, când Rafael Stănescu l-a pus la încercare pe Avram.
În minutele 26 și 27, Petrolul a fost aproape de gol, prin Șaim Tudor, respectiv Diarra. Acesta din urmă s-a revanșat un minut mai târziu, când a deschis scorul, dintr-o centrare perfecta a lui Bratu.
Foto: fcpetrolul.ro
După un singur minut de joc, Diarra a reușit dubla, din pasa aceluiași Mario Bratu. Până la pauză, Seto l-a pus la încercare pe portarul brăilenilor.
Ibrahim Diarra a reușit hattrick-ul, cu o minge trimisă din interiorul careului, la două minute de la debutul reprizei secunde.
Repriza secundă nu a mai fost atât de animată precum prima parte a partidei. În minutul 74 Țicu a șutat din întoarcere, Andrei a respins, iar Constantinescu a trimis peste poartă. În prelungirile partidei, atacantul din Mali, Ibrahim Diarra a stabilit scorul final.
https://youtu.be/xtRxcSR2Vlk
În urma acestui rezultat, Petrolul a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii a 2-a, cu 12 puncte, la egalitate cu Concordia și Universitatea Cluj, dar cu un golaveraj mai bun. În următoarea rundă, echipa prahoveană va evolua cu Unirea Slobozia, în deplasare, pe 11 septembrie. Până atunci însă, în prima zi din toamnă, Petrolul va juca împotriva echipei CSO Plopeni, în Cupa României.