Video· 2 min citire

VIDEO | Rapid - ASU Poli 1-0! Execuția lui Sefer îi duce la un pas de promovare pe ”alb-vișinii”

sefer

sefer

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 mai 2021, 23:44

Rapid a învins-o pe ASU Poli Timișoara, scor 1-0, în etapa a opta din play-off-ul din Liga a 2-a.

Singura reușită a fost semnată de Antonio Sefer, în minutul 65, după o execuție splendidă de la 20 metri la colțul scurt, la care Păduraru nu a putut face nimic. Golul mijlocașului i-a adus și mai aproape pe elevii lui Mihai Iosif de promovarea în Liga 1, perfomanță ce poate fi îndeplinită etapa viitoare.

rapidisti bucurosi

În prima repriză, cea mai importantă fază s-a consumat în minutul 17, atunci când în decurs de doar două minute, Bocșan a fost sancționat cu ”galben”, iar în urma unui henț în careu, a primit și cartonașul roșu, fiind astfel eliminat. Centralul Ionuț Coza a dictat punctul cu var, dar Hlistei a ratat lovitura de la 11 metri.

După o prim act cu ocazii la ambele porții, în partea secundă a venit și deschiderea scorului. Sefer a marcat decisiv și a stabiilt scorul final, 1-0 pentru Rapid, chiar dacă echipa lui Dan Alexa a mai avut o șansă mare pe final, prin Moldovan.

rapid

În urma rezultatului înregistrat la Buftea, Rapid este pe locul doi cu 49 puncte, după opt etape și așteaptă duelul de acasă cu FC U Craiova 1948 din etapa următoare, pe data de 17 mai, pentru a afla dacă va promova matematic chiar din weekend.

De cealaltă parte, ASU Poli Timișoara rămâne pe locul 5 cu 39 puncte. Trupa lui Dan Alexa va juca în compania celor de la Dacia Mioveni în runda viitoare, tot pe 17 mai.

https://youtu.be/6K1CQ0dDGpA

Echipele de start Rapid București - ASU Poli Timișoara:

Rapid: Moldovan - Joraz, Dandea, Nastos, Goge - Barbu, R. Costin - Sefer, R. Ilie, Hlistei - Ad. Bălan; Rezerve: Drăghia, Voicu, Ignat, Florică, Lazăr, Pănoiu, Ursu, Benzar, Ioniță, Antrenor: Mihai Iosif

ASU Poli: Păduraru - Jurj, Bocșan, Scutaru, Pamfile - Radu, Codrea, Coadă, Ivanovici - Axente, Munteanu; Rezerve: Cuzmanovici, Casado, Doru, Mera, Sofran, Radunovici, Rus; Antrenor: Dan Alexa

CITEȘTE ȘI -->> FOTO | Cele mai noi imagini de la Stadionul Rapid – Giulești. Se montează gazonul

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video