Video· 2 min citire

Simona Halep are cale liberă spre trofeul de la Dubai! Când va juca meciul din semifinale

halep-wta-dubai

halep-wta-dubai

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 20 feb. 2020, 23:03

Simona Halep a reușit încă o revenire spectaculoasă în turneul de la Dubai, Emiratele Arabe Unite. Românca s-a calificat în semifinale, după ce a învins-o în trei seturi pe bielorusa Aryna Sabalenka. Următoarea adversară pentru 'Super Simo' este americanca Jennifer Brady, pe care a învins-o în acest an la Australian Open.

La fel ca în meciul cu Ons Jabeur din optimi, Halep a cedat rapid primul set (6-3). Simona a dovedit o putere psihică și fizică extraordinară, reușind să contracareze jocul în forță al Arynei Sabalenka. Constănțeanca a câștigat următoarele seturi, scor 6-2, 6-2.

https://www.youtube.com/watch?v=WvcvMvOXkr4&feature=emb_logo

Vineri, după ora 17:00, Simona Halep (locul 2 WTA) o va înfrunta pe americanca Jennifer Brady (52 WTA).

https://twitter.com/DDFTennis/status/1230566356161986564

Halep și Brady s-au mai întâlnit de două ori, iar Simona s-a impus de fiecare dată.

halep brady h2h

https://www.youtube.com/watch?v=cpkK8YWqEVU&feature=emb_logo

"Este adevărat că, oriunde merg, am susținere, dar îmi place să joc la Dubai și sunt fericită că pot juca semifinale din nou și să evoluez iar în fața acestui public. Vă mulțumesc tuturor că ați venit!

Am jucat la Melbourne (cu Jennifer Brady), așa că nu a fost cu mult timp în urmă. Dar fiecare turneu este altă provocare, mâine va fi o altă zi, o nouă adversară și trebuie să mă concentrez pe meci, nimic altceva", a spus Simona Halep, după victoria cu Aryna Sabalenka.

https://twitter.com/WTA/status/1230565234772856832

Jennifer Brady a produs o mare surpriză în optimi, eliminând-o pe iberica Garbine Muguruza (locul 16 WTA), scor 6-7 (5), 6-3, 6-4.

https://www.youtube.com/watch?v=dbezPpwQn4g

Cealaltă semifinală de la Dubai este Petra Martic (Croația, locul 15 WTA) - Elena Rybakina (Kazahstan, 19 WTA).

În acest moment, Simona Halep este favorită certă să cucerească cel de-al doilea trofeu din carieră la Dubai, după succesul din 2015. Românca este singura jucătoare de Top 10 WTA rămasă în competiție.

CITEȘTE ȘI -> Jennifer Brady vrea revanșa! „Am să dau tot ce am mai bun!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video