Video· 2 min citire

VIDEO | Steaua e deja cu gândul la Liga a 2-a! Cui îi vor dedica ,,militarii'' promovarea

STEAUA

STEAUA

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 dec. 2020, 13:13

Steaua a încheiat pe primul loc anul 2020 în Liga a 3-a, seria a 4-a, iar elevii lui Daniel Oprița sunt foarte aproape de obiectivul impus, promovarea în Liga a 2-a. 

Unul dintre fotbaliștii cu cea mai mare experiență de la formația de Liga a 3-a a comentat prestația echipei din toamnă.

Valentin Bărbulescu, mijlocaș la CSA Steaua, a vorbit despre ce l-a nemulțumit în această parte a campionatului din Liga 3, dar și despre promovarea în Liga 2. Acesta spune că promovarea i-o va dedica lui Martin Tudor, fost portar în Ghencea, care a murit în luna martie a anulu 2020, la numai 43 de ani.

,,Singurul lucru de care am fost nemulțumit a fost egalul de acasă cu Tunari. Am admis toți că se poate întâmpla să facem un egal, cel mult două. Cam astea sunt nemulțumirile mele, un joc-două mai puțin reușite.

https://youtu.be/FFEodvKj_yI

Am avut o relație foarte apropiată cu Martin Tudor și m-a marcat foarte tare. Nu mă gândeam că o să mă marcheze așa tare, nici n-am avut puterea să mă uit la el. Doar stăteam în fața sicriului și vorbeam cu el. M-a marcat foarte tare, d-asta ies cu acest tricou și am zis că orice meci câștigat îl voi dedica lui. Sper ca la finalul campionatului să-i dedicăm și promovarea.

CSASteauaTunari

De la Moșul îmi doresc să ne aducă promovarea în vară, să fim toți fericiți, noi și toată suflarea stelistă.", a declarat Bărbulescu pentru Steaua TV.

În 10 meciuri din Liga a 3-a, Steaua a obținut 26 de puncte, cu două mai mult decât FCSB 2.

Martin Tudor a murit pe 23 martie 2020 la vârsta de 43 de ani, după ce a suferit un infarct în locuința sa din Reșița. Acesta a bifat 184 de meciuri în Liga 1 și a câștigat 2 titluri cu Steaua București în carieră. După retragerea, acesta a fost antrenor de portari, în cele mai multe rânduri sub comanda lui Victor Pițurcă.

martin tudor

Citește și Zi tristă în lumea fotbalului! Antrenorul echipei din meciul de poveste cu FCSB din Europa a murit

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video