VIDEO | Andrei Burcă vrea o nouă seară magică cu CFR Cluj: ,,Trebuie să producem o bucurie și o minune''

Andrei Burcă, CFR Cluj
Andrei Burcă a revenit pe gazon, după ce la meciul tur cu AS Roma din Europa League a fost infectat cu coronavirus.
Fundașul campioanei a vorbit în cadrul unei conferințe despre ultimele performanțe reușite de echipa din Cluj, dar și cum trăia fotbalul pe când avea dor 15 ani, iar actuala sa echipă reușea minunea pe Olimpico.
Burcă știe ce-i trebuie lui CFR Cluj pentru a performa ca în anii trecuți.
,,A fost un rezultat mare pentru țară, pentru echipa CFR Cluj și în acea perioadă așteptam foarte mult ora 21:45 pentru că acolo erau adevărații fotbaliști. Așa spuneam, așa vorbeam în cartier, iar la liceu așteptam cu toții acele meciuri, ne-au făcut mândri și cred că prin acele performanțe care s-au făcut în acei ani, mulți copii și-au dorit să devină fotbaliști.

Ne dorim foarte mult, pentru noi, pentru suporteri, însă știm că nu trecem prin cea mai bună perioadă. Trebuie să ne adunăm și să tragem toți la aceeași căruță, să muncim și să fim din nou o familie pentru că doar împreună am obținut rezultate și anul trecut, trebuie să fim din nou campionii României.''
Citește și Craiova lui Mititelu, din ce în ce mai aproape de Liga 1! Victorie importantă cu Metaloglobus în lupta la promovare
Acesta a vorbit și despre cel mai marcante momente din cariera sa de fotbalist. Fundașul mai spune că meciul că meciul cu AS Roma din tur trebuie uitat, iar cel de joi să producă din nou bucurie printre suporterii fotbalului.
,,Titlu pe care l-am câștigat în ultima etapă împotriva celor de la Craiova. Titlul obținut cu CFR m-a făcut să mă simt fotbalist într-adevăr. Al doilea, când am îmbrăcat tricolul echipei naționale și mi-a cântat pentru prima oară imnul. Să reprezint această țară jucând m-a făcut foarte fericit.
https://www.youtube.com/watch?v=6RZbBH79VJM
Și anul trecut am întâlnit adversari foarte buni și am dat 100% toată echipa, de aceea am reușit aceste rezultate bune și acea performanșă de a nu pierde contra Sevillei, care a devenit ulterior campioană a Europa League. Consider că este un meci important, trebuie să ne depășim din nou și să uităm ce a fost în tur, chiar dacă o să avem anumite probleme din cauza unor indisponibilități. Trebuie să facem un meci mare și să reușim să producem o bucurie și o minune''
Meciul dintre CFR Cluj și AS Roma se va disputa joi, de la ora 22:00, pe terenul din Gruia.
Citește și Reacția FRF, după ce ministrul Florin Cîțu a anunțat controale ale ANAF la forul condus de Răzvan Burleanu
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























