Video· 4 min citire

VIDEO | Andrei Ivan, declarație pentru fani: "Sunt la capacitate 100%. Golul meu preferat? Toate golurile cu Dinamo și FCSB!"

andrei ivan

andrei ivan

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 19 feb. 2021, 19:13

Atacantul Craiovei, Andrei Ivan (24 de ani), a vorbit despre antrenorii cu care a lucrat de-a lungul timpului.

Jucătorul spune că cel mai bine s-a înțeles cu Mirel Rădoi, când acesta era selecționerul naționalei de tineret.

„Toți antrenorii cu care am lucrat mi‑au plăcut și chiar nu aș putea să aleg acum unul dintre ei, pentru că de la fiecare am avut de învățat și am avut relații bune cu fiecare.

Însă relația cea mai specială cu un antrenor am avut‑o cu domnul Mirel Rădoi, care a știut foarte bine să mă motiveze la Naționala de tineret și a contat mult”, a declarat Andrei Ivan, pentru revista vicecampioanei en-titre.

Andrei-Ivan

Citește și Pierdere importantă pentru Craiova! Cât lipsește unul dintre cei mai buni jucători ai echipei

„Nu am preferințe, eu joc acolo unde mă pune antrenorul și sper să dau randament pe orice post aș fi folosit. Într‑adevăr, acum ceva timp preferam să fiu în bandă, dar acum chiar simt că nu mai contează atât de tare unde anume joc eu. Ce contează este că mă înțeleg foarte bine cu jucătorii ofensivi, cu Cicâldău, cu Nistor, cu Baiaram, și sper ca asta să ne ajute să arătăm mai multe din punct de vedere ofensiv, pentru că ne dorim enorm să câștigăm un titlu cu Universitatea”, a adăugat atacantul.

Andrei Ivan spune că este în formă maximă.

„Am avut o perioadă foarte neplăcută la început. Veneam după o accidentare de 4 luni și a fost foarte dificil să mă reacomodez și să mă simt iarăși bine pe teren. Acum însă simt că în sfârșit sunt 100% și cred că asta a început să se vadă și pe teren. Nu simt presiunea, sincer, și încerc pe cât posibil să nu plec urechea la critici sau alte vorbe negative.

Mă consider un om puternic din acest punct de vedere. Eu știu că de fiecare dată când intru în teren pentru Universitatea îmi dau viața pe teren, așa că eu unul nu am ce să‑mi reproșez, pentru că fac mereu tot ce pot pentru echipă”, a declarat Andrei Ivan.

Andrei Ivan a rememorat momentul în care a debutat, dar și cele mai frumoase goluri pe care le-a marcat la echipa olteană.

„Îmi amintesc perfect acea zi în care am debutat. Eram în cantonament și domnul Balint trebuia să aleagă un junior pe care să‑l bage în teren dintre mine și Tome Kitanovski. M‑a ales pe mine și bine a făcut, pentru că am marcat și aceea a fost victoria decisivă pentru promovare.

https://youtu.be/OuecL-yea0I

Citește și De ce nu era lăsat la națională Octavian Popescu de către Craiova: ,,În situația lui mai sunt și alți copii”

Cea mai frumoasă amintire este debutul în Liga I, împotriva Stelei (în Ghencea, în 2014, FCSB – Craiova 3-1, n.r.) când am intrat în minutul 84 și am și marcat. A doua cea mai frumoasă amintire cu Universitatea este revenirea la Craiova din 2019 și primul meci cu FCSB, când s‑a rostit numele meu la stație și tot stadionul m‑a aplaudat în picioare, a fost un sentiment extraordinar. Nu doar fanii mă iubesc pe mine, sentimentul e reciproc.

Așa cum am zis de mai multe ori, iubesc acest oraș și această echipă, prin urmare decizia de a mă întoarce nu a fost deloc una grea. Aș fi putut alege și alte echipe, chiar din Liga I, dar marea mea dorință a fost să mă întorc. Golul meu preferat? Toate golurile cu Dinamo și FCSB!

În special acea dublă de la Severin, după revenire, dar au mai fost goluri importante pe care le‑am dat împotriva lui Dinamo, inclusiv cel din ultima victorie acasă, bineînțeles. Sunt cele mai importante pentru că se știe ce rivalitate este între noi, așa că fiecare reușită în derby este o bucurie enormă pentru mine”, a încheiat Andrei Ivan.

andrei ivan bucurie

Citește și VIDEO | Matteo Fedele, încântat de revenirea la Craiova: “Mă bucur mult că am ajuns în Bănie!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video