Video· 1 min citire

VIDEO | Bayern a făcut scor cu Borussia. Lewandowski, record uluitor

lewandowski

lewandowski

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 nov. 2019, 21:43

Bayern a făcut instrucție cu Borussia Dortmund în clasicul din Bundesliga! Campioana s-a impus cu 4-0! Lewandowski a reușit o dublă și este primul jucător din istoria campionatului german care marchează în 11 etape consecutive în startul unui sezon.

Bayern a trecut perfect de săptămâna care a urmat demiterii lui Niko Kovac. După 2-0 cu Olympiacos, campioana Germaniei a făcut spectacol în derby-ul cu Borussia Dortmund. Lewandowski a deschis scorul cu o lovitură de cap, specialitatea casei, după centrarea lui Pavard.

https://twitter.com/i/status/1193225046925467648

Imediat după pauză, Gnabry a punctat pentru 2-0. Lewandowski a reușit dubla din pasa lui Thomas Muller, omul renegat de croatul Kovac înainte de despărțirea de Bayern.

https://twitter.com/i/status/1193246603148251136

Dezastrul a fost total pentru Borussia: Hummels a trimis în propria poartă cu zece minute înainte de final, iar Bayern s-a impus cu 4-0.

Lewandowski, uluitor

Lewandowski a ajuns la un record uluitor: polonezul este primul jucător care marchează în 11 etape consecutive în startul unui sezon din Bundesliga. Vârful lui Bayern nu a încheiat niciun meci fără gol marcat și are deja 16 reușite în campionat.

În total, polonezul are 21 de goluri marcate în actualul sezon, în toate competițiile.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video