Video· 1 min citire

VIDEO | Calificare dramatică pentru Boloni! "Mentalitate formidabilă!"

Ladislau Boloni

Ladislau Boloni

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 aug. 2019, 11:51

Royal Antwerp, echipa antrenată de Ladislau Boloni, a obținut o calificare dramatică în playoff-ul Europa League.

După 1-0 în meciul tur cu Viktoria Plzen, cehii au reușit să împingă partida retur în prelungiri. Gazdele au marcat apoi pentru 2-0, iar situația echipei lui Boloni s-a complicat și mai tare după ce a rămas în inferioritate numerică.

https://www.youtube.com/watch?v=vdoYOZUfMcc

Minutul 113 a fost norocos pentru belgieni. Dieumerci Mbokani a marcat golul calificării după o fază fixă! S-a terminat 2-1 pentru Plzen, însă Antwerp s-a calificat mulțumită golului înscris în deplasare.

„Chiar în inferioritate și conduși, am continuat să jucăm. Și pentru asta am fost răsplătiți. Mentalitatea noastră a fost formidabilă, exact ca a fanilor noștri” - a declarat Ladislau Boloni la final.

În playoff, Antwerp îi va întâlni pe olandezii de la AZ Alkmaar. 

Și românii de la Ludogoreț s-au calificat în playoff. Bulgarii au învins TNS (Țara Galilor) cu 4-0 în retur și s-au calificat cu 9-0 scorul general. Dragoș Grigore a fost titular, iar Moți și Keșeru au rămas pe banca de rezerve pentru partida care a fost o simplă formalitate pentru oaspeți.

În playoff, Ludogoreț îi va întâlni pe slovenii de la Maribor. 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video