Chelsea e favorită la calificarea în finala Europa League!
Echipa lui Sarri a terminat la egalitate cu Frankfurt, scor 1-1, în deplasarea din Germania. Meciul s-a disputat într-o atmosferă de zile mari, așa cum a avut Eintracht la toate meciurile din Europa.
Jovic a deschis scorul cu o lovitură de cap superbă, însă Pedro a egalat chiar înainte de pauză.
Chelsea a dominat clar repriza secundă, a ratat ocazii mari, inclusiv o bară (prin David Luiz), a avut o posesia superioară (67% față de 33%), însă englezii n-au mai reușit să înscrie. A fost primul egal al londonezilor în acest an în Europa League.