Academica Clinceni a învins-o pe Poli Iași la scor de neprezentare în etapa cu numărul 11 din play-out.
Alexandru Albu a deschis scorul în minutul 9, în urma unei lovituri de la 11 metri. Cabral l-a faultat în careu pe Șut, iar Ovidiu Hațegan nu a stat pe gânduri și a dictat penalty.
În repriza secundă, gazdele și-au majorat avantajul prin același Albu, care a reușit ''dubla'' în minutul 66, după ce a împins mingea în plasă de pe linia porții.
Rezultatul final a fost stabilit tânărul Robert Ion, care a marcat golul de 3-0 în urma unui contraatac.
În urma acestui rezultat, Clinceni se menține în continuare pe locul 8 în play-out, cu 32 de puncte, iar Poli Iași rămâne pe loc de baraj, cu 23 de puncte.
În următoarea etapă, formația lui Poenaru va juca la Ploiești, cu Chindia, în timp ce Iașiul lui Rednic va avea meci în Copou cu FC Voluntari.