VIDEO | Craiova și-a prezentat noile achiziții! Străinii visează la titlu!

fedele si colli
Cezar Meza Colli și Matteo Fedele au fost prezentați de Craiova într-o conferință de presă. Ambii și-au luat referințe despre Universitatea și sunt gata să se bată pentru a aduce titlul în Bănie!
Fundașul elvețian Matteo Fedele are 26 de ani și este împrumutat de la Foggia. Pentru el, a contat mult faptul că Universitatea are antrenor italian.

"A contat mult faptul că e un antrenor italian la Universitatea, el m-a sunat și mi-a spus să vin aici să joc. L-am sunat și pe Ovidiu Herea (cei doi au fost colegi la Sion). Îmi doresc titlul cu Craiova, este obiectivul nostru. Iar Universitatea poate să îl îndeplinească", a declarat Matteo Fedele.
Paraguayan cu pașaport italian, Meza Colli vine din Azerbaidjan, unde a fost unul dintre jucătorii buni ai campionatului. Spre deosebire de Fedele, mijlocașul ofensiv nu poate fi aruncat în luptă cu Leipzig. A jucat deja în Europa League cu FK Keshla.
https://youtu.be/cGI7-QrHfQw
"Sper să dau ce am mai bun la noua mea echipă. Voiam să joc cu Leipzig, dar regulile sunt reguli. Chiar și Adrian Mutu mi-a spus că e o echipă foarte bună și de aceea mă bucur că am venit aici. Fiecare jucător are calitățile lui, eu mi le cunosc pe ale mele. V Este o nouă provocare pentru mine, am stat 4 ani în Azerbaidjan. Eram mulțumit și acolo, dar după ce am discutat și cu noul antrenor, consider că Universitatea e o mare provocare și sper să îi fac față", a spus Meza Colli.

Fotbalistul din Paraguay a marcat două goluri pentru Keshla în dubla cu Balzan, câte unul în fiecare meci, ambele din penalti.
Keshla a fost eliminată după 1-4 în deplasare și 2-1 acasă.
https://www.youtube.com/watch?v=pQJ9ixku6E8&feature=youtu.be&list=UUPLAYER_CSUCOfficial
Campania de achiziții a Craiovei nu este încheiată, anunță președintele Marcel Popescu.
"Dacă în cazul lui Fedele a fost determinant punctul de vedere al lui Devis Mangia, care cunoaște fotbalul italian mult mai bine decât noi, în cazul lui Meza Colli informații am avut de la fostul său coleg de echipă Adrian Scarlatache (la Keshla), dar și de la Adrian Mutu. Mutu a fost coleg cu Meza Colli în Italia (la Cesena). Nu spun că a fost greu sau ușor să îi aducem, dar în sfârșit suntem liniștiți că am adus încă 2 jucători. Nu exclud posibilitatea ca până la sfârșitul perioadei de transferuri să mai aibă loc una-două sosiri".
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























