Video· 3 min citire

România își cunoaște adversara din play-off-ul Ligii Națiunilor! Pe cine vor întâlni ''tricolorii''

Romania Suedia final

Romania Suedia final

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 22 nov. 2019, 12:33

UPDATE 13.10: România va juca cu Islanda, în deplasare, în play-off-ul Ligii Națiunilor!

Astăzi, 22 noiembrie, de la ora 13:00, la Nyon, va avea loc tragerea la sorți a play-off-ului Ligii Națiunilor, singura posibilitate prin care România poate ajunge la EURO.

''Tricolorii'' au ratat calificarea la turneul final prin intermediul preliminariilor, după ce au încheiat pe locul 4 Grupa F, cu 14 puncte.

Antrenament

Drumul spre EURO

La tragerea la sorți există două variante pentru echipa națională: fie traseul C, fie traseul A. UEFA va decide ce națională dintre Bulgaria, Israel, Ungaria și România va merge pe traseul C, alături de Scoția, Norvegia și Serbia și ce echipă va merge pe traseul A, alături de Islanda.

  • Traseul A: Islanda, Bulgaria/Israel/Ungaria/România*

  • Traseul B: Bosnia Herzegovina, Slovacia, Irlanda, Irlanda de Nord

  • Traseul C: Scoția, Norvegia, Serbia, Bulgaria/Israel/Ungaria/România*

  • Traseul D: Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus

Cum ar putea arăta adversarele României în play-off-ul Ligii Națiunilor

Dacă va fi repartizată pe traseul A, România va juca cu Islanda (semifinale) în deplasare, iar finala o va disputa cu Bulgaria, Israel sau Ungaria.

Dacă va fi repartizată pe traseul C, România va juca cu Scoția (semifinale) îndeplasare, iar în finală cu Norvegia, fosta adversară din preliminariile EURO, sau Serbia, fosta adversară din Liga Națiunilor.

https://www.youtube.com/watch?v=kBBgTx2zkkQ

https://www.youtube.com/watch?v=x0W6pR3Tw8A

Cine sunt posibilile adversare ale României din semifinale

Scoția a încheiat preliminariile EURO 2020 pe locul 3 în Grupa I, cu 15 puncte. Belgia și Rusia s-au calificat la EURO din grupa scoțienilor.

În cele 10 meciuri disputate, britanicii au câștigat 5 și au pierdut tot atâtea.

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt, valoarea de piață a lotului scoțienilor este de aproximativ 177 de milioane de euro. Andrew Robertson (Liverpool), Ryan Fraser (Bournemouth) sau Scott McTominay (Manchester United) se numără printre ''greii'' din vestiar.

https://www.youtube.com/watch?v=hR1kWxsGnvg

Islanda a încheiat și ea tot pe locul 3 în Grupa H din preliminariile EURO 2020. Nordicii s-au luptat până în ultimele runde cu Turcia pentru calificarea la turneul final de anul următor.

În cele 10 meciuri disputate, islandezii au câștigat 6, au avut o singură remiză și au pierdut 3 partide.

Potrivit transfermarkt.com, valoarea lotului nordicilor este de aproximativ 84 de milioane de euro. Gylfi Sigurdsson (Everton) și Alfred Finnbogason (Augsburg) sunt printre cei mai bine cotați jucători.

La ultimul EURO, în urmă cu 3 ani, nordicii au uimit întreaga lume: s-au calificat în sferturile de finală după ce au eliminat Anglia, scor 2-1, în optimi!

https://www.youtube.com/watch?v=3ju8pL1P9ww

Citește și Dorit pe banca naționalei, ”Regele” dă răspunsul final: ”Am nevoie de provocări”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video