AS Roma s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-1 împotriva celor de la Sassuolo. Jucătorul de doar 19 ani al gazdelor, Nicolo Zaniolo, a oferit faza meciului cu un gol care amintește de Francesco Totti.
Meciul făcut de formația lui Eusebio Di Francesco a fost unul dintre cele mai bune din acest sezon, asta după ce echipa și-a dezamăgit suporterii cu prestații modeste. Victoria a fost a doua în ultimele 6 meciuri.
Puștiul-minune, debutat de antrenorul Romei chiar pe Santiago Bernabeu în faza grupelor Ligii Campionilor, a marcat la scorul de 2-0. Acesta și-a umilit adversarii și a oferit o reușită de zile mari apreciată de întreg stadionul. După fluierul final al arbitrului, Zaniolo a fost desemnat Omul Meciului.
Celălalte goluri ale partidei au fost marcate de Perotti în minutul 8 din penalty și de Patrick Schick în 23. Pentru oaspeți a punctat Babacar în ultimul minut al meciului, însă o singură reușită nu a fost suficientă pentru a pleca cu puncte de pe ''Stadio Olimpico''.
"A fost una dintre cele mai bune partide din acest sezon, datorită fazelor de joc create. Suntem pe drumul cel bun." a declarat antrenorul Romei pentru Sky Sport.
10 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului de 19 ani, potrivit transfermarkt.com.
Golului lui Zaniolo se poate vedea la minutul 3:21.
https://www.youtube.com/watch?v=mUWrIe3nnRw
https://twitter.com/ASRomaEN/status/1078010542340665344
Pe locul 7 se află Roma în Serie A după 18 etape disputate. Echipa a suferit 5 înfrângeri până acum și a remizat de 6 ori. În primăvara Ligii Campionilor, formația lui Di Francesco are o dublă manșă cu FC Porto.