Fața fotbalului Românesc ar fi putut să arate altfel, dacă în anul 2010 Gică Popescu devenea președintele Federației Române de Fotbal.
Giovanni Becali a dezvăluit, în exclusivitate pentru Realitatea Plus, cum a ajuns Gică Popescu de la a fi președintele federației, la a fi condamnat la închisoare.
Impresarul spune că Mircea Sandu a schimbat destinele foarte multor persoane prin decizia pe care a luat-o în 2010, de a candida din nou la alegerile FRF, deși înainte se înțelesese cu Gică Popescu, pentru a-i ceda locul.
Sandu a câștigat din nou alegerile, iar Popescu nu a mai ajuns în fruntea fotbalului românesc. La alegerile din 2014 Gică Popescu nu a mai putut candida, după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul Transferurilor.
,,Dacă Gică Popescu ajungea atunci președinte (n.r. 2010), mai aveau ei puterea să-l condamne pe Gică Popescu? Mai îndrăzneau ei să se lege de președintele federației Gică Popescu? Dacă Mircea Sandu se ținea de cuvânt și cuvântul era ca Gică Popescu să devină noul președinte al federației.
A candidat din nou, nu știu cine l-a influențat. A făcut ca în 10 ani de zile fotbalul românesc nu să fie distrus, nu să aibă vreo performanță, ci să schimbe destinele unor oameni.
După ani de zile vă spun că noi n-am fost condamnați de DNA, ci de serviciile secrete. Judecătorii erau mână în mână cu serviciile secrete.'', a mai spus Giovanni Becali pentru Realitatea Plus.