Florinel Coman și-a câștigat locul de titular în meciul cu Franța după prestația fabuloasă din partida cu Anglia. Jucătorul lui FCSB s-a remarcat și în ultimul meci din Grupa C.
Chiar dacă nu a mai reușit să decidă partida, așa cum o făcuse cu Anglia (penalty obținut și două goluri marcate), Coman a ieșit în evidență cu un gest tehnic remarcat de UEFA. Jucătorul român a trecut mingea printre picioarele adversarului direct cu o execuție rafinată care a primit titlul Skill of The Day pe site-ul UEFA.
https://twitter.com/UEFAUnder21/status/1143286887324508166
Coman este unul dintre cei mai optimiști jucători din lotul lui Mirel Rădoi. Le-a transmis deja un mesaj coechipierilor de la FCSB, aflați la startul pregătirilor pentru noul sezon: "Ne vedem după finală!"