FC U Craiova a promovat în Liga 1 și a dat startul campaniei de transferuri pentru a ataca o clasare cât mai bună noua stagiune a primei divizii.
Cu Adi Mutu nou-antrenor, cel care i-a luat locul lui Eugen Trică, pretențiile sunt ridicate din partea conducerii și a fanilor. După ce a renunțat la o parte din lotul cu care au promovat, oficialii din Bănie se orientează și către achiziții.
Unul dintre jucătorii care ar putea ajunge în Oltenia ar putea fi Thomas Verheydt, un atacant olandez cu 20 de goluri în ultimul sezon din liga secundă a țării natale. Acesta rămâne liber de contract de la 1 iulie și ar putea fi omul de gol al lui Adi Mutu pentru noul sezon.
Agentul jucătorului, Andrei Balmos, a declarat, conform 3minute, că în acest moment negociază cu câteva cluburi din Liga 1, iar atacantului i-ar surâde și varianta formației din Craiova, mai ales că pe bancă se află cel care a fost Adi Mutu.
Sursa foto: Profimedia Images
„Suntem în discuții cu câteva echipe de top din țară. Nu ar refuza o ofertă corectă nici din partea unui club nou-promovat, dar cu pretenții, cum este FCU Craiova. Mai ales dacă ținem cont de faptul că Adrian Mutu este antrenor acolo, o legendă pentru România. Ar cântări mult și brandul Craiova, o echipă legendară pentru România.
Discuțiile pe care le-am purtat au fost cu trei echipe de top din țară, care sunt interesate. Suntem dispuși să discutăm cu orice echipă din România. Discutăm deja cu echipele. În următoarele zile vom afla destinația jucătorului”, a declarat Andrei Balmos, pentru 3minute.
Thomas Verheydt are 29 de ani și a marcat 20 de goluri și a pasat decisiv de 6 ori în 37 de meciuri pentru Almere City. Atacantul măsoară 1,92 metri și este cotat la 450.000 de euro, conform transfermarkt.com.