Video· 2 min citire

VIDEO | Jurgen Klopp, manager la spălat vasele! Mesajul pentru jucători

klopp

klopp

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 apr. 2020, 18:52

Cel mai în vogă antrenor de pe continent este un tip absolut normal la el acasă! Deținătorul UEFA Champions League, Jurgen Klopp, a dezvăluit cum își petrece perioada de izolare la el acasă. Managerul lui Liverpool este șef la...spălatul vaselor!

Jurgen Klopp, omul care a luat Europa pe sus cu fotbalul electric care le-a adus celor de la Liverpool al șasele trofeu UEFA Champions League, este un tip banal la el acasă. O arată preocupările de acasă ale antrenorului german.

https://www.facebook.com/LiverpoolFC/videos/241394260604669/

"Acum sunt răspunzător de spălatul vaselor, ceea ce este chiar drăguț. Și am făcut și prima mea omletă! Provocarea pentru săptămâna următoare este asta. Am 52 de ani și nu știu să fac nod la cravată. Săptămâna următoare asta vom învăța: să facem nod unei cravate!" - a povestit Klopp pentru LFC TV.

Klopp este în legătură permanentă cu jucătorii alături de care a câștigat trofeul UEFA Champions League în primăvara lui 2019.

"Am scris pe grupul jucătorilor. Am început cu un videoclip de la parada noastră de după câștigarea UEFA Champions League. Mi-a apărut în lista de pe YouTube, m-am uitat trei, patru minute, apoi l-am trimis pe grup cu o singură propozție...Încă este adevărat!" - a dezvăluit antrenorul german.

Antrenorul lui Liverpool face schimb cu fiul său când vine vorba de controlul telecomandei: fiecare este șef pe rând! Comediile sunt preferatele lui Klopp când vine vorba de filme. Fire expansivă, germanul are o problemă atunci când nu este singur.

"Filmele mele preferate sunt Water Boy, Dumb and Dumber, genul de filme caraghioase. Problema mea este că râd atât de tare și de mult că toată lumea care se uită cu mine se simte ușor enervată și întreruptă" - a spus exuberantul Klopp.

Trofeul Champions League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor sunt trofeele cucerite de Jurgen Klopp ca manager al lui Liverpool.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video