Video· 2 min citire

VIDEO | ''Leii'' din Bănie s-au reunit! Corneliu Papură: ''Avem gândul de a face mult mai bine decât anul trecut''

craiova reunire

craiova reunire

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 iun. 2019, 21:46

Jucătorii Universității Craiova s-au reunit astăzi, 10 iunie, iar Corneliu Papură a vorbit despre suporterii care îl contestă.

”Leii” din Bănie vor evolua în primul tur de calificare al Europa League (date de disputare: 11 iulie – turul; 18 iulie – returul).

Corneliu Papură este contestat de unii fani olteni, însă antrenorul Craiovei este de părere că dacă echipa va câștiga, aceștia își vor schimba opinia. De asemenea, tehnicianul a vorbit și despre transferurile formației din Bănie.

''O reunire cu gândul de a face mult mai bine decât anul trecut, asta cu siguranță. De contestat, peste tot sunt oameni contestați, sperăm ca cei care nu au foarte multă încredere în ceea ce putem face noi, să le schimbăm opinia, în cel mai scurt timp. În momentul în care ai rezultate, cu siguranță îi vei convinge și pe cei care te contestă. Sper din tot sufletul să reușesc acest lucru

În această perioadă am curtat mult mai mulți jucători, dar nu s-a materializat. Sperăm că în următoarele zile se vor rezolva aceste probleme. Ceea ce depinde de noi, am făcut maximum din ce poate face un club pentru a aduce jucători. Orice antrenor își dorește achizițiile din prima zi. Trebuie să înțelegem că nu e posibil'' a declarat Corneliu Papură, potrivit TelekomSport.

papura-craiova

Jucătorii prezenți la reunirea lotului:

Portari: Mirko Pigliacelli, Laurențiu Popescu, Cătălin Preduț și Andrei Marinescu

Fundași: Ștefan Vlădoiu, Ivan Martic, Stephane Akca, Renato Kelic, Tiago Ferreira, Raul Hreniuc, Marius Briceag, Florin Borța

Mijlocași: Alexandru Mateiu, Ionuț Șerban, Ionuț Popescu, Vali Constantin, Crist Bărbuț, Radu Bîrzan, Stephan Drăghici

Atacanți: Raoul Baicu, Ștefan Baiaram, Carlos Fortes, Mihai Roman, Valentin Mihăilă și Jovan Markovic.

Vezi și FOTO | Revoluție totală la Universitatea Craiova! Ce jucător a transferat formația din Bănie

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video