Dinamo Kiev a rezistat numai o repriză în fața campioanei Italiei! Lipsa de experiență i-a trădat pe jucătorii lui Mircea Lucescu. Il Luce crede că greșeala portarului de la primul gol al lui Juventus a fost decisivă în economia întregii partide.
Mircea Lucescu a privit partea pozitivă după debutul cu înfrângere în grupa G din UEFA Champions League: jucătorii săi au jucat de la egal la egal cu starurile lui Juventus. Antrenorul român i-a reproșat însă portarului Buschchan greșeala de la primul gol al italienilor.
Juventus s-a impus cu 2-0 la Kiev după o dublă reușită de Alvaro Morata.
https://www.youtube.com/watch?v=fIEhi619EHU
"Un grup de jucători proveniți din academie au ajuns la nivelul de a juca cu niște jucători super valutați, de foarte mare valoare, de la egal la egal. Am avut o bună organizare în prima repriză, am blocat perfect. Urma să riscăm, să încercăm să și câștigăm jocul. Din păcate, în minutul 46 a venit acel gol, a fost relaxare și o greșeală mare de portar, trebuia să arunce mingea în lateral, dar asta e lipsă de experiență.
Repriza a doua am demonstrat că putem juca la acest nivel, ultimele minute au fost intense ca joc de atac, puteam să marcăm și am fi meritat să marcăm un gol" - a declarat Lucescu.
Dinamo Kiev va juca următorul meci din Grupa G miercurea viitoare, în deplasare cu Ferencvaroș, în direct la Digi Sport 3 de la ora 22:00.