Manchester City a pierdut partida din deplasare cu Wolves, iar Liverpool rămâne la 13 puncte distanță de poziția secundă din Premier League.
Campioana Angliei a început prima repriză cu ghinion: Ederson a fost eliminat în minutul 12, după ce a ieșit neinspirat și a faultat!
https://www.youtube.com/watch?v=orC-a7ezc90
Totuși, chiar dacă erau în inferioritate numerică, elevii lui Guardiola au deschis scorul prin Sterling, în minutul 25.
https://www.youtube.com/watch?v=JudqfdwoZqc
În repriza secundă, formația lui Guardiola a început foarte bine, iar Sterling a majorat avantajul oaspeților în minutul 50.
Bucuria ''cetățenilor'' nu a durat mult pentru că Traore a redus din diferență în minutul 55, iar Jimenez a egalat, în minutul 82.
''Lupii'' au profitat de greșelile pe care jucătorii lui City le-au făcut și au îngenuncheat-o pe campioana Angliei în minutul 89, prin reușita lui Doherty.
https://twitter.com/Wolves/status/1210677325999886336
În urma acestui rezultat, Manchester City rămâne pe locul 3 în Premier League, cu 38 de puncte. În schimb, Wolves a urcat pe locul 5, la 2 puncte sub ultimul loc care asigură prezența în Liga Campionilor.