Video· 2 min citire

VIDEO | Maradona, la 60 de ani! "A fost cel mai mare!"

maradona 60

maradona 60

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 oct. 2020, 11:03

Diego Maradona a împlinit 60 de ani și a primit urări din toate colțurile lumii! Argentinianul este văzut de mulți drept cel mai mare fotbalist din istorie. 

El Pibe d'Oro a fost omagiat de o mulțime de nume imense din istoria fotbalului, într-un material video pregătit de FIFA.

"O aniversare mare pentru un talent colosal" - a scris contul de Twitter oficial al Cupei Mondiale. Din imagini nu au lipsit nici secvențele glorioase de la Mondialul din 1986, atunci când Maradona a tras după el Argentina spre un succes istoric.

Maradona este singurul jucător implicat direct în 10 goluri la un turneu final de Campionat Mondial (5 pase și 5 asisturi).

https://twitter.com/i/status/1322084896014290944

Barcelona i-a spus la mulți ani lui Maradona cu unul dintre cele mai frumoase goluri reușite în tricoul blau-grana, iar în Argentina un fan a marcat aniversarea idolului său cu cel de-al zecelea tatuaj în cinstea marelui Diego.

https://youtu.be/4_SPbcBHma4

Maradona a vorbit de ziua lui și despre cel mai controversat moment din istoria Cupei Mondiale: golul cu mâna înscris în poarta Angliei în drumul spre succesul din 1986.

"Visez că mai înscriu un gol împotriva Angliei, dar de data asta cu mâna dreaptă!" - le-a spus jurnaliștilor de la France Football despre reușita pentru care englezii îl urăsc și acum.

https://twitter.com/i/status/1321067216654290945

Argentinos Juniors, Boca Juniors, Barcelona, Napoli, Sevilla, Newell's Old Boys și din nou Boca Juniors au fost echipele la care a evoluat Maradona, retras din activitate în 1997.

După titlul mondial din 1986, succesele obținute cu Napoli - titlurile din 1987 și 1990 și Cupa UEFA din 1989 - sunt cele mai importante reușite din cariera legendarului Maradona.

https://twitter.com/i/status/1322070807800143872

Amintiri de la Coppa del Mondo

România și Argentina s-au întâlnit în faza grupelor la Mondialul din 1990. Duelul de la Bari s-a încheiat 1-1, după ce Balint a egalat pentru tricolori. Iosif Rotariu a fost atunci 'câinele de pază' al lui Maradona.

"Așa cum e el acum, dacă își pune ghetele în picioare și intră la un amical pe un stadion cu 100.000 de locuri, 100.000 de oameni vin să-l vină pe Maradona. E cel mai bun din istora fotbalului, e peste Pele, Cruyff sau Messi. Cu Pele a avut el câteva clinciuri" - a declarat Rotariu pentru Digi Sport.

https://youtu.be/fjuohM5Yi4s

În 1994, Maradona a ratat întâlnirea cu România. A fost suspendat după ce a fost depistat pozitiv cu efedrină chiar înaintea confruntării din optimi.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video