Naționala României a avut parte de ploaie la antrenamentul oficial dinaintea partidei cu Austria. Mirel Rădoi speră la prima victorie în grupă, dar și-a avertizat jucătorii în legătură cu un aspect observat în jocul adversarilor.
Tricolorii au început antrenamentul oficial de pe Wörthersee Stadion pe o ploaie măruntă, însă precipitațiile s-au intensificat, iar ultima parte a ședinței de pregătire s-a desfășurat pe ploaie torențială.
https://youtu.be/pgmuRCpYHxk
Rădoi și-a urmărit adversarii și a fost surprins de ritmul excelent pe care austriecii l-au avut la meciul cu Norvegia, scor 2-1.
"Am văzut foarte multe partide zilele acestea și vă spun sincer că nicio echipă nu a putut să țină ritmul pe care l-a ținut Austria contra Norvegiei. Și aici mă refer la Suedia cu Franța, Germania - Spania, Bulgaria - Irlanda, Turcia - Ungaria. Sunt toate partide pe care le-am văzut și niciuna dintre aceste echipe nu a reușit să țină ritmul Austriei. Din punctul ăsta de vedere vom întâmpina dificultăți mâine seară dacă nu știm la ce să ne așteptăm" - a declarat selecționerul la conferința de presă.
Trei victorii, cinci remize și două înfrângeri - este bilanțul naționalei României în cele zece întâlniri din istorie cu Austria.
Ultima partidă s-a jucat în urmă cu opt ani, tot la Klagenfurt: a fost un meci amical încheiat cu o remiză albă.
Austria - România, al doilea meci din grupă pentru tricolori în noua ediție din Liga Națiunilor, se va juca diseară, de la 21:45, la Klagenfurt.