Cosmin Olăroiu (50 ani), actualul antrenor al celor de la Jiangsu Sunning, a dezvăluit unde și-ar dori să antreneze în viitor.
Tehnicianul român le-a pregătit în Emiratele Arabe Unite pe Al Ain și Shabab Al Ahli și recunoaște că și-ar dori să revină într-o zi pe banca unei formații arabe.
Olăroiu a dezvăluit că îi este dor de UAE Football League. În Emirate, de-a lungul carierei, antrenorul de 50 de ani a câștigat Cupa Emiratelor, Supercupa Emiratelor și Cupa Președintelui.
''Îmi e dor. Mi-am petrecut mult timp aici. Am avut rezultate bune. Am mulți prieteni și am locuit aici. Poate într-o zi o să mă întorc. Dacă mi se oferă posibilitatea, voi reveni. Încerc să am rezultate cât mai bune oriunde mă duc.
Este o provocare să merg în altă parte a lumii și să am parte de realizări. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla în fotbal. Nu sunt doar eu. E vorba și de munca pe care oamenii din jurul meu o depun.'' a declarat Cosmin Olăroiu în cadrul unui interviu.
https://twitter.com/_JMcAuley/status/1229451639947268097?s=08&fbclid=IwAR0y0jXPDpSW72e8LVw4bfOyrDqXDhRfFx6S9sbbukfUsB7xghqYwniv3ns
Cosmin Olăroiu mai are contract cu Jiangsu Sunning încă un an de zile.
7 milioane de euro este salariul anual pe care îl încasează tehnicianul român de la chinezi.