Video· 2 min citire

VIDEO | Omagii pentru marele Diego! Guardiola: "Contează ce ai făcut pentru viețile noastre!"

fani maradona

fani maradona

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 nov. 2020, 18:13

Lumea fotbalului a rămas nemișcată în ziua în care Diego Maradona s-a stins. Nume mari ale sportului i-au adus un ultim omagiu legendarului jucător care a murit la vârsta de 60 de ani.

La meciurile disputate în UEFA Champions League s-a ținut un minut de reculegere în memoria argentinianului despre care au vorbit cei mai importanți antrenori ai momentului.

Diego Simeone a fost cel mai afectat de pierderea marelui Diego Maradona! Cei doi au fost coechipieri la Sevilla și în naționala Argentinei chiar dacă îi separă o diferență de vârstă de zece ani.

"Când mi-au povestit am spus că nu se poate! El este puternic, poate învinge orice, dar de data asta nu a putut. Simt că va rămâne cu noi, în special cu poporul argentinian, pentru că este o legendă absolută pentru noi. Suntem foarte triști, suntem goi pe dinăuntru. Diego a murit, nu se poate, nu se poate!" - a spus antrenorul lui Atletico Madrid.

Și Jurgen Klopp a fost marcat de vestea decesului lui Maradona.

"A fost un Diego, care a fost un jucător incredibil. Și a fost Maradona, care s-a chinuit cu lucrurile din jurul său. Când ești tânăr și lumea înebunește oriunde te duci, nu este ușor. El a avut luptele sale, sută la sută, dar îmi vor lipsi Diego și Maradona, a fost incredibil. A iubit jocul ăsta atât de mult, puteai vedea asta în fiecare secundă" - a declarat managerul lui Liverpool.

Pep Guardiola a descris cel mai bine moștenirea pe care Maradona a lăsat-o iubitorilor fotbalului.

https://twitter.com/i/status/1331987325820293122

"Acum un an era un banner în Argentina, l-am citit și spunea: nu contează ce ai făcut cu viața ta, contează ce ai făcut pentru viețile noastre! Cred că exprimă bine ceea ce ne-a oferit acest om, nivelul de bucurie, plăcerea, dedicarea pentru lumea fotbalului. A făcut lumea fotbalului mai bună" - a spus managerul catalan al lui Manchester City.

În Argentina, fanii sunt paralizați de durere. Boca Juniors, clubul la care Maradona a scris istorie, a postat un videoclip emoționant. Toate luminile de pe La Bombonera s-au stins, mai puțin cele din loja personală a lui Maradona.

https://twitter.com/i/status/1331789959477551104

 

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video