Rafael Nadal s-a calificat fără probleme în turul al treilea la Australian Open. Spaniolul revenit în circuit după o accidentare l-a învins în trei seturi pe australianul Matthew Ebden. La final, Nadal i-a amuzat teribil pe fani în timpul unui interviu luat de celebrul John McEnroe.
Fostul jucător american l-a întrebat pe Nadal despre ritualul său legat de așezarea perfectă a sticlelor pe marginea terenului.
"Este o regulă în viață! Când ceva funcționează, nu schimba! Când nu funcționează, schimbă! Sticlele au funcționat perfect până acum. Să fiu sincer, nu fac asta decât în timpul meciurilor, nu o fac nici acasă, nici în timpul antrenamentelor" - a explicat Nadal.
McEnroe l-a întrebat și despre momentele în care un spectator l-a făcut să râdă strigându-i în permanență ceva din tribună. Nadal a intrat în dialog cu fanul turbulent.
"Nu știu ce s-a întâmplat. Ai băut câteva tequila, sau ce?" - i-a spus Nadal spre deliciul fanilor din tribune. (VIDEO, de la 03:30)
https://www.youtube.com/watch?v=y3-M7f9Br70
În turul al treilea, Nadal va întâlni un alt jucător australian, pe Alex de Minaur.