Un arbitru a fost călcat în picioare la propriu în timpul unui meci de amatori din campionatul Angliei. Asta după ce o decizie a sa i-a scos din sărite pe jucători.
Conform Daily Mail, arbitrul Fernando Lopez a fost bătut cu bestialitate de fotbaliștii ambelor formații, bătaie la care au fost implicați și câtiva fani. Meciul dintre Dumlupinar Yeni Malatya Spor și GS FC, scor 2-1, a fost scena unui adevărat teatru de război.
Ambele echipe formate exclusiv din etnici turci s-au înfruntat în finala "London Turkish League Federation Cup".
Conform sursei citate, măcelul ar fi pornit după ce jucătorii lui GS FC și-ar fi ieșit din minți după ce arbitrul le-ar fi refuzat două penalty-uri pe finalul partidei și le-ar fi eliminat și doi jucători.
La finalul partidei, Comunitatea Turcă de Fotbal din Londra a anunțat că arbitrul a scăpat doar cu niște vânătai și niste răni superficiale. Totodată, potrivit unui martor, centralul partidei ar fi refuzat să depună plângere împotriva agresorilor.
"Cu siguranță e cel mai violent atac asupra unui arbitru petrecut pe pământ britanic", a declarat reprezentantul Ref Support UK, Martin Cassidy.