Accidentarea lui Mohamed Salah în finala UEFA Champions League din 2018 a rămas în memoria microbiștilor din întreaga lume. Mulți l-au acuzat pe Sergio Ramos pentru intervenția cinică asupra egipteanului.
Atunci, Salah a părăsit terenul după o jumătate de oră de joc în urma unui duel cu Sergio Ramos. Real Madrid s-a impus și a cucerit trofeul pe care Liverpool avea să pună mâna un an mai târziu.
https://www.youtube.com/watch?v=UEyTV6bRQmc
Familiarizat cu toate trucurile postului de fundaș, Georgio Chiellini îl acuză și el pe Ramos pentru acea intervenție.
"Acele intervenții care par lipsite de logică pot fi decisive în meciuri importante, chiar și acele accidentări pe care le provoacă cu o viclenie diabolică. Ce i-a făcut lui Salah a fost o lovitură de maestru. Profesorul Sergio a spus mereu că nu a fost ceva intenționat, dar era conștient că o astfel de căzătură, fără să îi dea drumul deloc, duce la ruperea mâinii adversarului în nouă din zece cazuri" - a spus căpitanul lui Juventus în cartea sa autobiografică.
La momentul respectiv, Ramos a respins cu tărie acuzațiile conform cărora l-ar fi accidentat intenționat pe egiptean.
"Ce s-a întâmplat cu Salah e trist. Nu vrei niciodată ca fotbalist să vezi că se accidentează cineva, fie și adversar. Ne-am prins de braț unul pe altul și după aceea nu a mai fost nimic de făcut. Am căzut, dar eu nu am nicio vină. Cei care se plâng că aș fi vrut să îl accidentez pe Mo nu au nicio treabă cu fotbalul, nu au jucat niciodată, astfel încât să înțeleagă", spunea Ramos, după finala Ligii Campionilor din 2018.
Sergio Ramos a primit de-a lungul carierei 26 de cartonașe roșii. Este jucătorul cu cele mai multe eliminări din: El Clasico, UEFA Champions League și La Liga.