VIDEO | Simionescu și Ohâi, REGRETE după Liga Campionilor la judo: "Ar fi fost o MEDALIE ISTORICĂ!"

Simionescu
Vlăduț Simionescu, de la CSM București, regretă că România a ratat podiumul în Liga Campionilor la judo și spune că a fost o șansă istorică pentru țara noastră.
"Am fost foarte aproape să luăm o medalie importantă la concursul acesta. Din păcate cred că azi ne-a lipsit un pic de noroc, pentru că fiecare dintre noi a dat pe saltea și ultimul strop de energie. Din ce știu eu, acum a fost prima participare românească la această competiție după 15 ani.
E un concurs foarte important și costisitor și nu ajungi des să lupți la nivelul ăsta. A fost o șansă imensă pentru noi. Și acum îmi pare rău că nu am urcat pe podium. Era o medalie istorică pentru noi, ca sportivi, cât și pentru CSM București", a spus Simionescu, conform Agerpres.
Sportivul le-a mulțumit fanilor care au venit în număr mare la Sala Polivalentă.
"Este plăcut că am concurat acasă, mai ales că am văzut multă lume în tribune, mulți copii care au venit să ne încurajeze. A fost o atmosferă foarte plăcută, ne-am bucurat de ea, pentru că rar avem ocazia să luptăm cu un asemenea public în spate. Ne pare rău că nu am reușit să îi bucurăm în seara asta", a adăugat Vlăduț Simionescu.

Ohâi a fost foarte optimistă: "Nicio secundă nu am crezut asta!"
Loredana Ohâi, legitimată la CSM Dinamo, era convinsă că România va lua o medalie la feminin.
"Era o competiție foarte importantă. Nu știu câtă lume se aștepta ca noi să mergem atât de bine, pentru că e o competiție foarte grea. Am avut o șansă foarte mare de care nu am știut să profităm. Eu nicio secundă nu am crezut că nu vom lua medalie.
Eu consider că nu am avut suficient de multă încredere în noi că putem urca pe podium. Deși, după primul meci, ar fi trebuit să prindem un avânt mai tare. Și, poate, la categoria 52 de kilograme s-a văzut un pic și lipsa experienței de concurs. Pentru mine nu a fost o presiune suplimentară, mie îmi place să concurez acasă. Chiar am simțit publicul alături. Ne-am fi dorit foarte mult să urcăm pe podium", a spus Ohâi, care a ratat medalia de bronz.
VIDEO Imaginile spectaculoase de la Sala Polivalentă
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























