Esteban Ocon a fost invingatorul surpriza din Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei. Ocon s-a numarat printre pilotii care au profitat de incidentul initiat in primul viraj, imediat dupa start, de finlandezul Valtteri Bottas. Pilotul Mercedes l-a lovit, din spate, pe Lando Norris, care, la randul sau, l-a lovit din lateral pe Max Verstappen. Cursa a fost oprita cu steag rosu si nu mai putin de 6 piloti au abandonat.
La restart, pe o pista care se usca, toti pilotii, cu exceptia lui Lewis Hamilton, au intrat pentru a schimba pneurile. Doar Hamilton a ajuns pe grila, pentru restart, iar momentul a fost unul ciudat. Hamilton a intrat si el la cateva minute dupa aceea si s-a trezit pe ultima pozitie. Cursa de recuperare a campionului mondial l-a dus pe acesta pe locul 3.
Esteban Ocon a condus de la restart si pana la final si a obtinut prima victorie din cariera, prima pentru constructorul Alpine. Sebastian Vettel a fost al doilea si a egalat cel mai bun rezultat al echipei Aston Martin din acest sezon. Max Verstappen, in ciuda incidentului cu Bottas, a continuat si a incheiat pe locul 10. Dupa o cursa imprevizibila, echipa Williams a punctat cu ambii pilotii - o premiera in ultimii doi ani.
https://twitter.com/i/status/1421858279068684292
Inaintea pauzei de vara, Lewis Hamilton s-a intors pe primul loc la general - britanicul are 6 puncte in fata lui Max Verstappen. Urmatoarea etapa, din Belgia, va fi in weekendul 27-29 august.