FCSB n-a reușit să marcheze în prima repriză cu Alashkert, însă roș-albaștrii sunt practic calificați după succesul cu 3-0.
Florin Tănase știe de ce jocul echipei lui Andone a fost unul modest în primele 45 de minute.
”Prima repriză a fost foarte slabă, eu zic că din cauza oboselii, am stat foarte mult în aeroport, dar e bine că am reușit să înscriem în a doua repriză. Avem prima opțiune la calificare. A fost foarte obositor, e bine că s-a terminat așa.
Mergem la București, avem trei zile să ne odihnim și să ne pregătim pentru următorul meci. Ei au căzut în a doua repriză, așa au făcut și meciul trecut, ne-am uitat la clipuri video. S-au făcut greșeli, dar repet, cred că din cauza oboselii”, a spus Tănase, pentru Pro TV.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News