Video· 2 min citire

VIDEO | Teja rămâne optimist și nu renunță la titlu: "Suntem obligați să câștigăm tot! Nu ne dăm bătuți"

Teja Arena Nationala

Teja Arena Nationala

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 mar. 2019, 23:52

Mihai Teja și-a apărat jucătorii după eșecul cu Viitorul (1-2), iar antrenorul a ținut să le ridice moralul fotbaliștilor. El dă de înțeles că FCSB nu a renunțat la titlu, așa cum a spus clar Gigi Becali.

"Eu cred că băieții și-au dorit foarte mult astăzi, numai că n-am reușit să câștigăm și suntem supărați. Viitorul are echipă bună și eu cred că poate să mai câștige meciuri. Într-adevăr, sunt cinci puncte, dar prin felul în care muncim la antrenamente eu cred că o să vină și punctele", a spus Teja, la Telekom Sport.

"Am încercat să jucăm direct, dar mai este și adversarul. Din punctul meu de vedere, în afară de cele două goluri și de încă o ocazie pe care au avut-o, cred că am dominat meciul de la un capăt la altul.

Suntem obligați să câștigăm toate meciurile, clar. Eu și băieții nu ne vom da bătuți. Mai sunt nouă meciuri în care vrem să arătăm și mai bine și să câștigăm partidele", este ambiția lui Teja.

"Nu vreau să comentez ceea ce spune patronul, este factorul de decizie la Steaua și omul numărul 1. Poate este normal să fie supărat, pentru că Steaua trebuie să câștige și să fie pe primul loc", a mai afirmat Teja.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video